Despre moarte...

In al doilea an la medicina, eram un student tanar (sic) si oarecum nonconformist - aveam plete, barba, bocanci, halat alb si boneta. De cateva ori - nu putine - am fost confundat cu un reprezentant al bisericii, reprezentanti care isi mai faceau aparitia prin saloane. Se intampla ca un anume bolnav sa vrea cu tot dinadinsul sa stea de vorba cu "domnul cu barba". Si barbosul statea , in general pana noaptea tarziu, uneori pana dimineata... A doua zi trecea sa vada ce mai face bolnavul caruia deja ii cunostea o buna parte din viata, dar de multe ori bolnavul nu mai era... Ne gandim de multe ori la moarte... Uneori cu groaza, alteori cu resemnare, alteori cu speranta... De ceva vreme, am inceput sa privesc moartea ca dar. Probabil cel mai impresionant dar pe care l-am primit vreodata.


Acum cateva zile, hoinaream cu un prieten pe dealurile din apropierea satului in care locuiesc. Vorbeam despre D-zeu, si despre diavol. Imi tot spunea ca diavolul este esentialmente "energie negativa", dar ca intelege oarecum ceea ce spune sfantul Augustin, ca diavolul, incercand sa faca rau, sfarseste prin a face bine. Am inceput sa ii spun ca toate energiile de legatura, toate fortele de atractie sunt negative. Ceea ce tine universul laolalta - e o energie negativa; asta din punct de vedere absolut fizic, stiintific. Si i-am mai spus ca daca nu ar exista diavol/rau/gresit... nu ar exista nici opusul. Iar ceea ce le face sa existe, e faptul ca suntem muritori. Moartea e cea care "desparte apele" in drumul omenirii, tot asa cum facea odinioara si toiagul lui Moise.

Daca am fi nemuritori, totul ar fi permis, totul ar fi posibil, iar binele si raul si-ar pierde sensurile. Certitudinea perisabilitatii da valoare lucrurilor. Certitudinea perisabilitatii NOASTRE, pe care incercam sa o atenuam prin creatii/lucruri/fapte cat mai "durabile". Vrem sa gravam amintirea celorlalti cu urme ale existentei noastre. Pentru ca ceilalti (ca si noi, la timpul nostru) - sunt datatori de SENSURI. Iar asta ne ingrozeste cel mai mult - ca am putea, la un moment dat, sa devenim fara sens. Iar moartea, chiar daca nu ne ofera prin ea insasi un sens, ne indeamna sa ne cautam unul. Moartea e motorul vietii - si asta nu se vrea a fi o "figura de stil". Tot ea ne face sa fim capabili sa iubim, sa uram, sau sa ne bucuram de o zi de toamna.
Nu uitati sa traiti.. intre timp...