A.D... Fotografie

Pardonne moi

2008-04-08T15:35:00.007+03:00

[Nana Mouskouri - Pardonne-moi]

Cateodata, oamenii sunt neputinciosi. Poate e doar chimismul intim al fiecaruia, poate e doar o dorinta interna de a patrunde dincolo de limitele propriei fiinte, poate e cunoasterea departe de ratiune a faptului ca intr-un final - neantul ne e si muma si tata, sau poate doar betia alunecarii ...



[Je viens le coeur tendre et mains nues
Je viens puisque tu ne reviens plus
Je viens comme un enfant pour prier
Comme un penitent les yeux baisses]




[Pardonne-moi, je t'aime tant
D'avoir si froid quand je j'attends
Pardonne-moi de t'implorer
Pardonne-moi de t'adorer]




[Je viens comme un pecheur vers son dieu
Je viens comme un martyr vers le feu
Je viens comme un fou vers sa folie
Comme un nouveau-ne qui veut la vie]



[Pardonne-moi, de t'aimer tant
D'avoir si froid quand je t'attends
Pardonne-moi de t'implorer
Pardonne-moi simplement de t'aimer]

Cateodata, ne cerem iertare cu speranta de a fi refuzati...

Despre mirare... preludiu

2007-01-04T13:10:00.000+02:00

Vorbesc cu o prietena. Pe messenger. Vorbim despre o anumita fotografie pe care i-am trimis-o pentru o parere (critica). Discutia ia o turnura usor filosofico-intima, si apare "din neant" o intrebare, una din intrebarile fundamentale ale existentei noastre:

"Ce-ti doresti tu?"

Si raspund: "Imi doresc sa am puterea de a ma bucura de lucrurile din jurul meu" - "Inseamna ce esti foarte fericit, asta e cel mai usor lucru din lume" - "Dimpotriva, e probabil cel mai greu".

Uitam de cele mai multe ori sa privim in jurul nostru. Uitam sa traim, sa visam, sa iubim; uitam cat de neinsemnati suntem, si uitam cat de importanti ne nastem. Drumul nostru intre nastere si moarte e punctat arareori cu constienta. In extenso, e punctat arareori cu umanitate.

Copii se afla intr-o stare de gratie a vietii : ii surprinde totul, dar nu ii mira nimic. Adultii in schimb au tendinta bolnavicioasa de a intra intr-o staza a vietii lor : nu ii mai surprinde nimic, si nici nu ii mai mira nimic. In momentul in care ne trece mirarea, putem simti viata cum ni se scurge printre degete...

Poate ca fotografia are acest har. De a-l face pe om (inclusiv pe fotograf) sa mai zaboveasca putin - ce cuvant plin de intelesuri - asupra lucrurilor. Sa poate privi, in loc sa se uite. Sa poata contempla, fara sa calculeze. Sa poata sa mai traiasca putin...

Despre moarte...

2006-11-13T14:56:00.001+02:00

In al doilea an la medicina, eram un student tanar (sic) si oarecum nonconformist - aveam plete, barba, bocanci, halat alb si boneta. De cateva ori - nu putine - am fost confundat cu un reprezentant al bisericii, reprezentanti care isi mai faceau aparitia prin saloane. Se intampla ca un anume bolnav sa vrea cu tot dinadinsul sa stea de vorba cu "domnul cu barba". Si barbosul statea , in general pana noaptea tarziu, uneori pana dimineata... A doua zi trecea sa vada ce mai face bolnavul caruia deja ii cunostea o buna parte din viata, dar de multe ori bolnavul nu mai era... Ne gandim de multe ori la moarte... Uneori cu groaza, alteori cu resemnare, alteori cu speranta... De ceva vreme, am inceput sa privesc moartea ca dar. Probabil cel mai impresionant dar pe care l-am primit vreodata.

Acum cateva zile, hoinaream cu un prieten pe dealurile din apropierea satului in care locuiesc. Vorbeam despre D-zeu, si despre diavol. Imi tot spunea ca diavolul este esentialmente "energie negativa", dar ca intelege oarecum ceea ce spune sfantul Augustin, ca diavolul, incercand sa faca rau, sfarseste prin a face bine. Am inceput sa ii spun ca toate energiile de legatura, toate fortele de atractie sunt negative. Ceea ce tine universul laolalta - e o energie negativa; asta din punct de vedere absolut fizic, stiintific. Si i-am mai spus ca daca nu ar exista diavol/rau/gresit... nu ar exista nici opusul. Iar ceea ce le face sa existe, e faptul ca suntem muritori. Moartea e cea care "desparte apele" in drumul omenirii, tot asa cum facea odinioara si toiagul lui Moise.

Daca am fi nemuritori, totul ar fi permis, totul ar fi posibil, iar binele si raul si-ar pierde sensurile. Certitudinea perisabilitatii da valoare lucrurilor. Certitudinea perisabilitatii NOASTRE, pe care incercam sa o atenuam prin creatii/lucruri/fapte cat mai "durabile". Vrem sa gravam amintirea celorlalti cu urme ale existentei noastre. Pentru ca ceilalti (ca si noi, la timpul nostru) - sunt datatori de SENSURI. Iar asta ne ingrozeste cel mai mult - ca am putea, la un moment dat, sa devenim fara sens. Iar moartea, chiar daca nu ne ofera prin ea insasi un sens, ne indeamna sa ne cautam unul. Moartea e motorul vietii - si asta nu se vrea a fi o "figura de stil". Tot ea ne face sa fim capabili sa iubim, sa uram, sau sa ne bucuram de o zi de toamna.
Nu uitati sa traiti.. intre timp...

Ruga

2006-11-09T10:20:00.000+02:00

"Cerne, Doamne, linistea uitarii
Peste nesfarsita suferinta
Seamana intinderi de credinta
Si sporeste roua indurarii

Rasadeste, Doamne, dragostea si crinul
In ogorul napadit de ura
Si asterne peste munti de zgura
Linistea, iertarea si seninul "

Corneliu Coposu-Ruga

La sfarsitul lunii trecute, in Curtea de Arges s-a comemorat trecerea in nefiinta a celui ce a fost numit "Seniorul politicii romanesti" - Corneliu Coposu. Nu sunt nici foarte implicat in politica, si nici foarte atasat de perioada "rosie" a Romaniei...dar... La comemorare a fost prezent profesorul Enescu, coleg de celula cu Corneliu Coposu...
Poate ca nimic din ce s-a apus acolo nu a contat atat de mult ca un mic amanunt... Profesorul Enescu, bolnav, batran, si "cu urmele Aiudului in sange" povestea cum, dupa eliberarea din inchisoare, la intalnirile cu seniorul, de fiecare data era rugat sa recite o poezie: Isus in Celula, a lui Radu Gyr.

[]... Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul: niciun raspuns!
Doar razele reci, ascutite'n unghere,
cu sulita lor m'au strapuns...

- Unde esti Doamne? Am urlat la zabrele.
Din luna venea fum de catui...
M'am pipait... si pe mainile mele,
am gasit urmele cuielor Lui...

Închisoarea Aiud
Radu Gyr - Isus in Celula

Uitam prea repede. Citim prea putin. Uitarea ajuta.. cateodata. Cateodata simt ca noi romanii, ca si popor, am inceput sa putrezim. As fi curios sa vad care e raportul dintre intelectualii din Romania care au citit ceva de Radu Gyr si cei care asculta in mod curent Florin Salam (sa zicem). Probabil ca in locul lui Radu Gyr as putea sa pun pe oricine, de la Nae Ionescu la Petre Tutea.. rezultatul ar fi unul asemanator.

Intre cele doua fotografii de mai sus sunt niste diferente fantastice...
A doua fotografie mi-a mult mai draga. Sunt taran prin sange si prin credinta, si cateodata imi e greu sa inteleg "pragmatism", "cochetarie", si alte cuvinte... practice... Nu stiu ... e greu de combinat aurul cu lumanarile. Mi-e greu oricum sa asociez aurul cu frumosul, dar aurul cu piosul...

Totusi, un cuvant nu ar trebui uitat. E probabil singurul cuvant cu viata din dictonul comunei franceze "Liberte - Egalite - Fraternite". Fraternitatea e un cuvant pe care o sa il comentez probabil cu alta ocazie. egalitatea e apanajul "democratiei" despre care Aristotel spunea ca e unul din cele trei sisteme degenerate de guvernare. Ramane cuvantul pe care l-am uitat cel mai des, sau cel caruia i-am dat mai totdeauna alte sensuri : libertatea.

[...]Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane![...]

[...] Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane![...]

Radu Gyr- Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Inceputuri...

2006-11-08T19:50:00.000+02:00

Deci.. asa incepe..
Ce vrea sa fie si "blogul" asta, inca nu stiu. Probabil va descoperi singur...
O sa mai trantesc din cand in cand cate o poza pe aici, daca o sa am chef, timp si spatiu o sa mai si scriu cate ceva.
Era o vreme... (o tempora) cand scriam destul de mult. S-au dus timpurile alea, dar dat fiind faptul ca saracu' Boltzmann a murit incercand sa puna sageata timpului (o sa revin..) - presupun si eu ca timpul nu e "ceea ce se intampla atunci cand nu se intampla nimic", ii ignor sageata, si ma apuc de scris... In fine, o sa mai vad cum decurg lucrurile....

Marea Trecere
Marea trecere, pentru ca exista un moment in care ne trezim. Exista un moment in care vedem pasii pe care i-am facut, devenim atenti la cei pe care ii facem, si ii intrezarim pe cei pe care o sa ii incercam. Exista un moment in care vedem lumina, si norii. Exista un moment in care culoarea nu conteaza.
Uneori.. suntem constienti de momentul asta... Si atunci putem trece mai departe, fara sa stim mai multe decat inainte, dar cu intelegerea deplina a ceea ce nu stim. Si .. eventual, cu un zambet...